Jurnal de gradină: cum am plantat butași de mur Thornfree

În vara anului trecut (2023) cei de la Mure Timis au lansat o invitație deschisă la cules de mure în plantația lor.

Am fost și noi, în ideea de a ne petrece o dupămasă în familie. Ceea ce ne-a fost dat să degustam a fost >> excepțional! Fructe mari, zemoase, aromate... irezistibile. Am mancat toți de am pocnit.

Plantația are mure soi Thornfree - fără spini - ceea ce a fost un mare plus pentru fetița noastră, fiindcă a putut culege singură fructe, fară riscul de a se înțepa.

Am schimbat câteva vorbe cu proprietarul plantației și am decis atunci și acolo să cumpărăm câțiva butași de la el - să punem muri în grădina de legume (înființată tot anul trecut) .

Butașii de mur se plantează toamna (înainte să înghețe pământul) sau primăvara (înainte să intre în vegetație - adică să le dea frunzele). Noi i-am plantat în 25 februarie - data a fost o combinație între vreme favorabilă - livrare butași - disponibilitatea noastră de timp pentru asta.

Grădina este într-un spațiu cu "grădini urbane". Este o proprietate privată, unde poți lua o parcelă pentru gradinărit în sistem de permacultură.  “Gardul” de mure va delimita grădina noastră de cea a vecinului. 

Cei 6 butași de mur Thornfree i-am plantat astfel:

Pasul 1: cu arșeul am făcut gropi de aprox 30cm adâncime. Distanța între gropi: 1m.

Pasul 2: am pus în gropi îngrășământ de grajd(mraniță de vacă)

Pasul 3: am plantat butașii de mur în gropi - i-am acoperit cu mranita până la primul mugure (de jos)

Pasul 4: am legat (provizoriu) butasii de araci. (Am pus ulterior spalieri și palisăm drajonii de mur.)

Pasul 5: am greblat pământul și am udat butași.

 

40 de zile mai târziu (când scriu acest articol), confirm că s-au prins toți! Au făcut frunzulițe, iar câțiva au dat deja lăstari (drajoni) din rădăcină! 

Sezonul acesta estimez că vom avea parte de câteva fructe și abia de anul viitor (anul 2) rodul va fi generos. 

Soiul de mur Thornfree rodește începând cu sfârșitul lunii iulie până prin septembrie. În condiții optime produce aprox 25 kg de mure/tufă.

 

+++++++++++ 

Notă: Dacă vă doriți mure proaspete pe o perioadă mai lungă de timp, din aceeași familie a murilor fără spini, merită să plantați și mur soi Chester. Fructele sunt calibru (mai) mic, însă fructifică în perioada august - octombrie (chiar și până mai târziu dacă e cald).

+++++++++++

 

Noi grădinărim ecologic, drept urmare și murii vor avea parte de îngrijire și tratamente compatibile cu o cultură ecologică. Am să scriu un articol separat despre boli, dăunători și soluții folosite.

 

Șpalieri am cumpărat de aici (click) iar informații utile despre plantare și modul în care se tund murii găsiți aici: muri.ro

Vacanta in Monopoli

Stiti rutina responsabilitati cotidiene - job - facturi - ore tarzii - ore suplimentare - deadline-uri - alte facturi - alte responsabilitati ? Repeti rutina pana ti se acreste de tot si toate si, intr-o zi cand cazi lat, zici "am nevoie de o vacanta! vreau soare, mare, sooomn, relaxare si sa fac doar ce si cand am chef ". Na fix intr-o zi ca asta am intrat pe WizzAir, am cautat rute Timisoara > destinatie la mare, am ales Bari si marea Adriatica pentru reincarcat baterii si suflet si am organizat o vacanta in extrasezon (10 - 17 iunie) !

Monopoli

M-am documentat un pic despre zona aceea de sud a Italiei si imprejurimile orasului Bari. Am citit si review-urile catorva calatori romani (Mihai, Aliceee, Karina) si am decis impreuna cu iubitul meu sa ne cazam in Monopoli. E usor de ajuns acolo, are trei plaje cu nisip (in conditiile in care toata zona este stancoasa), e la distanta potrivita de alte puncte de interes, e un orasel pescaresc mic, deci linistit si cu slabe sanse de atentate si deranj de tipul asta.

Marea Adriatica in Monopoli

Zborul Timisoara > Bari a durat cam 1ora. Nici nu am apucat sa decolam si sa rasfoiesc revista din avion ca eram deja ajunsi - super cool! Am ajuns in aeroportul din Bari pe la 11 dimineata. Din aeroport am luat trenul spre Bari Centrale (gara din Bari). Biletul a costat 5 Euro/pers, l-am cumparat de la ghiseu si am ajuns la destinatie in 15 minute. Trenul acesta circula atat de des ca nu trebuie sa iti faci griji ca astepti cu orele daca tocmai l-ai pierdut pe cel ce a plecat. Din Bari Centrale am luat trenul spre Monopoli. Biletul de tren a costat 3,2 Euro/pers. si ce mi-a placut foarte mult este ca il poti cumpara de la un aparat/tonomat cu cash sau card. Sunt mai multe aparate, prin urmare nu prea se sta la coada. Daca nu te descurci, sunt prin zona angajati foarte amabili ce iti arata cum se procedeaza si iti dau informatii de care poate mai ai nevoie (la ce ora pleaca trenul, de pe ce platforma, unde trebuie validat biletul etc). Calatoria aceasta a durat aprox 30 minute. 

Maslini seculari

Tot drumul am stat gura-casca cu ochii lipiti de geam: se vedea marea, apoi erau livezi de maslini seculari, apoi campuri intregi de vie, apoi iar marea si maslini si cactusi uriasi.. si mirosea a apa sarata! 

Ajunsi in gara din Monopoli, ne-a asteptat cu masina proprietara B&B-ului in care ne-am cazat si transferul a fost foarte simplu pentru noi. Am vazut si taxiuri pe acolo, dar nu va pot spune cu certitudine cat costa sau ce alte alternative sunt.

In concluzie, din Timisoara si pana la locul in care ne-am cazat in Monopoli am facut aprox 3 ore! Am ajuns la destinatie la ora pranzului si aveam jumatate de zi pentru plaja, explorat, trandavit. Vacanta noastra a inceput sa fie minunata inca din punctul asta :) Tare nu ne doream zboruri lungi cu escale si transferuri intortocheate.

Odata cazati si despachetati, vacanta noastra a inceput sa se contureze - in forme calde, cu iz de mare, cafea, mese surprinzatoare, toate in ritm de dolce far niente.  

Prima oprire culinara a fost La Vecchia Taverna, Monopoli

La Vecchia Taverna Monopoli

Restaurantul este in centrul istoric al orasului, aproape de mare. Meniul nu este cine stie ce variat, insa ce e listat acolo e incredibil de gustos.

- Adresa: Via Argento 33

- pe Facebook: La Vecchia Taverna (click) 

- Am gustat si ne place:

1. Vinete cu mozzarella, creveti si sos de rosii (8Euro): in meniu este considerat aperitiv, iar papilele noastre il declara delicios!
2. Dovlecel cu ulei de masline si (cred ca) otet balsamic (6Euro): aroma a fost surprinzatoare si delicioasa
3. Platou mixt de fructe de mare (7Euro): creveti, scoici, caracatita, pestisori etc. prajiti
4. Gnocchi cu dovlecel, vongole, pesto si portocala (10Euro): cand ospatarul ne-a pus pe masa farfuriile cu acesti gnocchi, parfumul de portocala ne-a atras atentia si ne-a lasat gura apa. Cand am gustat, am stiut exact: #curcubeupecerulgurii ! 

Un alt restaurant ce va ramane in inima mea este Trattoria da zi Ottavio, Monopoli

La acest restaurant am incercat sa mergem de cateva ori pana sa reusim sa luam masa! Au deschis de la 12:00 - 15:00 si apoi seara de la 19:00. Ospatarul ce ne-a servit a fost printre cei mai buni intalniti de mine: vorbea 3 limbi straine (din ce am auzit), era sprinten si atent la toate detaliile -la finalul mesei ne-a aruncat petale de trandafiri spunand ca e "un pic de magie"

- Adresa: Via Barbacana 77, Monopoli

- pe Facebook: Da ziOttavio (click)

- am gustat si ne place:

1. Orecchiette cu sunca fiarta de cal si suc de rosii (9Euro): orecchiettele sunt paste specifice zonei Puglia si mi-am dorit foarte mult sa le gust. Ma bucur ca am facut asta aici pentru ca au fost senzationale.
2. Salata de somon afumat: o salata clara, proaspata si foarte gustoasa
3. Tiramisu: dincolo de a fi un tiramisu banal, felul in care e servit este aparte - nu am sa va stric surpriza, va las sa o descoperiti daca treceti pe acolo
4. Delizia al limone: este un desert usor, fin, racoros.

Cafeneaua de la Albergo Diffuzo - Caffe nel Chiasso 

  

  

Cafeneaua este cumva ascunsa, intr-o curte mica, iar noi ne-am oprit intamplator acolo, fiind lihniti de foame, era printre putinele locuri deschise la ora aia si avea umbra. Pot spune ca am trait in minciuna pana sa gust tiramisu-ul lor. Nu are nici o legatura cu ce am gustat eu in Romania pana acum. Crema era consistenta dar in acelasi timp aerata si foarte, foarte gustoasa. Piscotul era insiropat dar nu excesiv. Ca un plus la atmosfera relaxata de acolo, ospatarul ne-a pus pe masa un ghiveci de busuioc decorativ - nu va imaginati ce miros frumos s-a raspandit in aer.

• Adresa: Chiasso Carmelano, 1, Monopoli
• pe Facebook : Albergo Diffuso (click)

Am sa ma opresc aici cu insiruirea mea culinara, pentru ca inghit in sec de pofta si dor (si nu am de gand sa ma chinui). Am avut parte de atat de multe gusturi, arome, texturi exceptionale incat ma motiveaza sa le descopar retetele si sa le fac si eu acasa. 

Culinar vorbind, experienta a fost peste asteptarile noastre. Daca am fi fost impresionati intr-un loc, hai doua, de meniu.. as fi crezut ca a fost noroc, insa oriunde ne-am asezat mancarea a fost buna. Concluzionez ca bucataria aceasta mi se potriveste si oamenii de aici stiu sa gateasca!

Viata in Monopoli pare simpla: dimineata e o usoara forfota, apoi de la 12 pana seara la 7 strazile sunt pustii -nu stiu exact unde dispar toti. Seara in schimb, orasul se transforma intr-un musuroi de oameni. Stradutele din orasul vechi arata seara de seara ca Romania in seara de Inviere. Sunt grupuri de tineri - adulti - batrani ce se plimba sau stau pe banci si povestesc - unii normal, altii in gura mare. E plin de viata intr-o forma ce parca te aduce si pe tine la viata. E plin de copii (de la bebelusi in scutec la strengari de 10ani). Sunt grupuri, grupulete ce joaca zilnic fotbal sau stau si povestesc, se cearta, rad, se impaca. Sunt copii ce sunt in timpul lor, isi traiesc varsta. 

Ni s-a spus ca am ales bine perioada in care sa vizitam Monopoli (adica prima jumate a lunii iunie). Temperatura este perfecta (noi am prins 23-33 grade C) si turisti sunt putini.  

In ceea ce priveste cazarea, am optat pentru Bead & Breakfast la  Io Resto Qui. Locatia a fost curata si placuta, pozitionata in orasul vechi, la 5 minute de mers pe jos pana la plaja. Foarte aproape am avut supermarket, brutarie, restaurante, benzinarie, macelarie, aprozar etc. Camera primita s-a numit Marinella si la pachet cu ea au venit 2 fotolii in curte si o masa in bucataria comuna.

Gazda noastra a fost amabila si promta. Curatenie in camera s-a facut zilnic, mai putin in penultima zi...cand am avut si surpriza sa vedem ca atat din portofelul meu cat si din portofelul lui G. lipseau bani. Ciudat este faptul ca ni s-au furat din banii romanesti - bancnotele mari (de 100 si 50lei), cele de 10 lei au ramas acolo sa camufleze furtul. Nu a fost o suma fabuloasa (150lei de la mine si vreo 200 de la el)... pentru ca noi mizam mult pe card cand calatorim, insa ideea in sine mi se pare dezgustatoare. Nu stiu pe cine sa banuiesc.. dar prefer sa nici nu imi mai bat capul. Am luat aminte, am sa imi pun banii mai bine alta data, iar dincolo de acest incident vacanta a fost minunata si Monopoli merita vizitat, simtit, savurat. 

Am vizitat si imprejurimile, au fost frumoase, insa alegerea facuta a fost pe sufletul nostru. Am reusit sa ne odihnim, sa ne deconectam si ne-am intors incarcati cu soare, stare de bine si.. dor. 

Mai multe poze gasiti in albumul de pe facebook - click .

Voi ce experiente ati avut in sudul Italiei?

♥ Camelia   

Quiche cu dovlecel

Quiche-ul (pronuntat chiș) e bun oricand - dimineata la pranz sau seara. Il fac des, mai ales cand se anunta zile lungi si agitate. Poate fi suficient de consistent sa tina de foame de dimineata pana la pranz fara sa mai simti nevoia sa rontai ceva. 

Rasfoind o carte de bucate am gasit reteta unei tarte cu dovlecel, bacon si branza de capra. Asocierea ingredientelor era interesanta, dovlecelul in plin sezon, destul de racoare afara (cat sa nu ma topesc langa cuptor) asa ca am profitat de ocazie si am experimentat! Rezultatul a fost excelent - o tarta gustoasa si "light" in compartie cu alte quiche-uri pe care le-am mai facut. 

Ingrediente pentru aluat:

• 200g de faina alba 000 
• 70 100g de unt (+80% grasime)
• 1 ou
• 1praf de sare
• apa 1 lingura ulei de masline

Ingrediente pentru umplutura: 

• 500 g dovlecel
• 100 g branza de capra 
• 100 g bacon
• 2 linguri parmezan
• 4 oua
• 200 ml lapte
• 100 ml smantana (de gatit)
• 2 catei de usturoi
• sare, piper, ulei de masline 

Se prepara aluatul (nisipos): se taie bucatele untul rece si se adauga in faina. Se freaca intre palme untul cu faina pana compozitia devine nisipoasa. Se adauga oul si sarea si se framanta. Se adauga putina apa si se framanta pana se obtine un aluat moale dar usor elastic. Aluatul se pune in folie alimentara si se tine in frigider aprox 1ora. 

Se incalzeste cuptorul la 180 C. 

Tava in care urmeaza sa coacem quiche-ul se unge cu unt. Se pudreaza masa de lucru cu faina si se intinde aluatul cu sucitoarea. Se aseaza in tava aluatul astfel intins. In cazul in care exista aluat in exces, acesta se taie cu un cutit. Cu o furculita se gaureste din loc in loc aluatul. 

In aceasta etapa aveti doua optiuni: puteti prepara umplutura, o adaugati peste aluatul crud din tava si bagati totul la cuptor, sau puteti coace pe jumatate aluatul si abia apoi adaugati umplutura. Eu prefer varianta a doua. Aluatul are o consistenta sfaramicioasa ce mie imi place foarte mult. Pentru a pre-coace aluatul, trebuie sa asezati hartie de copt peste aluatul crud din tava.

Peste hartia de copt eu pun boabe de fasole. Scopul lor este sa impiedice aluatul sa se deformeze/stranga in timp ce se pre-coace. Exista si margele ceramice speciale pentru aceasta procedura.. dar functioneaza perfect si varianta improvizata cu fasole - boabele din imagine (aprox 1kg) le folosesc cam 1an.

Tava cu aluat se coace aprox 15 minute - sau pana cand marginea aluatului devine usor rumena. Cand aluatul s-a rumenit astfel, se scoate din cuptor, se indeparteaza hartia de copt cu boabele de fasole si se adauga umplutura.

Pentru umplutura incepem cu pregatirea dovlecelului. Eu am folosit 2 dovlecei de marime medie. I-am curatat de coaja si i-am taiat cubulete. Intr-o tigaie am pus doua linguri de ulei de masline si doi catei mari de usturoi, am adaugat dovlecelul cubulete si am sotat totul pana cand dovlecelul s-a rumenit usor. Am evitat sa folosesc lingura de lemn pentru amestecatul in tigaie si am miscat doar din tigaie. La final, am scos usturoiul, am adaugat putin piper si i-am lasat sa se raceaca.

Peste dovlecelul sotat si racit am adaugat branza de capra taiata cubulete si am zdrobit partial totul cu mixerul/blenderul meu vertical. Intr-un castron am batut ouale, apoi am adaugat parmezan ras, lapte, smantana, bacon taiat marunt, piper si putina sare. Compozitia aceasta am adaugat-o peste dovlecelul cu branza si am amestecat pana s-a omogenizat totul. Tot maglavaisul obtinut, l-am turnt peste aluatul pre-copt, am presarat si cateva seminte de dovleac si am asezat din nou tava in cuptor. Se coace aproximativ 30 de minute (sa pana cand compozitia se umfla si daca scuturi tava, totul e legat, nu mai curge nimic)

Cand opriti cuptorul, lasati usa intredeschisa si tava in cuptor. Compozitia se va lasa usor. 

Declar experimentul reusit - si papilele multumite!

 Daca faceti quice-ul pentru cina, merge bine langa el un vin alb (Pinot Gris) ;)

♥ Camelia    

Gomboti - reteta de pe cutie

Gomboti? Da va rog!

Galustele cu prune sunt una din bunatatile copilariei mele.

Cum prunele nu sunt inca in sezon, dar caisele da, am improvizat: gomboti cu caise.

Reteta de pe cutie este gasita pe pachetul de pesmet Titan. Ce am adaugat la ea (in aluat) sunt 30g de gris. Grisul face aluatul mai aerat. In varianta fara gris, aluatul este mai naclaios (gumos).

Imi place sa fac portie generoasa (aprox 15 gomboti mari), asa ca am sa prezint reteta si cantitatile folosite:

Ingrediente aluat:

•  700g cartofi albi
• 150g faina (tip 000)
• 2oua
• 50g gris
• sare (putina) 

 Ingredinte pesmet pentru tavalit:

• 180g pesmet
• 50g zahar
• 40g unt
• (optional : scortisoara macinata) 

Cartofii se spala si se fierb in coaja. Caisele se spala si se curata de samburi. Imi place sa scot samburele din caisa, fara sa rup fructul de tot - astfel, e mai usor de format gombotul.

Se pregateste pesmetul: intr-o tigaie se topeste untul si se presara peste el pesmetul. Se amesteca pana se rumeneste. Totul se face la foc mic. Cand pesmetul e gata, se stinge flacara si se adauga zahar (si, eventual, scortisoara) .

Cand cartofii sunt fierti, se curata de coaja si se paseaza. E mai putin important daca sunt calzi sau reci. Eu ii prefer calduti. La cartofii zdrobiti se adauga ouale, sarea, faina si grisul. Se amesteca totul bine, pana se omogenizeaza compozitia. Ca sa se lucreze usor aluatul, atunci cand se fac gombotii, e bine ca mainile sa fie trecute prin apa. Eu imi pun un castronel cu apa in care imi inmoi mainile inainte de a lua si prelucra aluat.

La momentul in care se modeleaza gombotii, apa trebuie sa fiarba deja. Cand ajunge la punctul de fierbere se pune 1lingura de ulei. Gombotii se fierb pana cand se ridica la suprafata apei. Se scot cu o paleta din apa si se tavalesc prin pesmet.  

Sunt buni calzi, reci, la pranz, seara...sau oricand dai cu ochii de ei si nu te poti abtine!

♥ Camelia   

Lasagna - reteta de pe cutie

Acum un an faceam prima lasagna si, ca orice incepator, am cautat o reteta si ponturi. Prima sursa de informare a fost google cu bloguri culinare, apoi am pandit emisiuni culinare pe acest subiect, ca intr-un final sa merg la cumparaturi si sa stau vreo jumatate de ora in fata raftului cu foi de lasagna. Ce cutie (marca) sa aleg?! Toate se promovau ca fiind nemaipomenite... dar oare care din ele face lasagna aceea buna ce face sa rasara #curcubeupecerulgurii ?

In acea jumatate de ora petrecuta pe raionul de paste fainoase am aflat ca foile de lasagna sunt de 3 feluri (tinand cont de modul de preparare):

1. foi ce necesita fierbere in prealabil

2. foi ce nu necesita fierbere

3. foi proaspete (se gasesc la raionul cu frigidere) 

Intr-un final am ales cutia Monte Banato si pentru ca avea reteta scrisa pe ambalaj am decis sa o testez. Lasagna a fost buna, dar cautand sa o fac exceptionala am incercat si alte marci (tot din categoria foilor ce nu necesita fierbere, pt ca imi e comod). Mereu am revenit la Monte Banato pentru ca imi place textura foilor -nu sunt nici prea groase nici prea subtiri, sunt exact cum le doresc. Un an mai tarziu (si lasagna facut lunar), cred ca doar foile proaspete pot depasi formula la care am ajuns. Acestea fiind spuse, trec la reteta in sine (aceasta fiind cea care duce preparatul de la ordinar la extraordinar) 

Ingrediente necesare: 

pt. sosul bolognez

• 400g carne macinata (prefer vita+porc)
• 500g rosii decojite (in lipsa de rosii proaspete de gradina, prefer rosiile cuburi Cirio -au o aciditate placuta)
• 250g rosii passata
• ulei de masline
• 1 ceapa, 1 morcov, 2catei de usturoi tocati
• sare, piper, rozmarin
• (daca vreti lasagna picanta, se poate pune si un ardei iute)

pt. sosul bechamel

• 4 linguri unt (aprox 60g, prefer unt cu peste 80% grasime)
• 4 linguri faina  
• 500ml lapte
• 1 lingura parmezan
• sare, piper, nucsoara 

Se incepe cu sosul bolognez, pentru ca se face cu vreme. 

Folosesc o  oala cu fundul gros - astfel reduc riscul de a mi se arde sosul. Pun cam 3linguri de ulei de masline si in el prajesc ceapa taiata marunt, morcovul (dat pe razatoare), usturoiul maruntit. (Daca faceti lasagna picanta, acum e momentul sa taiati ardeiul iute rondele si sa il caliti alaturi de legume) Cand ceapa devine sticloasa si morcovul moale, adaug carnea macinata si o las la prajit (la foc mic) cam 10 - 15 minute. Amestec frecvent, ca sa nu se prinda de oala si sa se prepare omogen. Dupa cele 15 minute adaug rosiile (decojite) cuburi, amestec, iar dupa cateva minute pun si passata de rosii si o cana de apa (calduta) sau supa. Se fierbe cam 45 minute (pana scade lichidul). Dupa vreo 10minute de cand am adaugat rosiile, dupa ce se combina toate aromele, condimentez sosul: sare (imi place Delik'at Legume), piper, rozmarin. Uneori pun si busuioc si cateva boabe de coriandru.

Cand am terminat de preparat sosul bolognez, se face sosul bechamel.

Intr-o tigaie, pun untul la topit. Cand devine lichid, iau tigaia de pe foc si adaug faina si o omogenizez. pun tigaia pe foc si amestec - pentru 1minut. Apoi adaug laptele, treptat si amestec cu un tel para - ca sa evit cocoloasele. Condimentez cu sare, piper si putina nucsoara. Las sosul la foc mic pana se ingroasa usor (putin mai gros decat smantana). La final adaug parmezan ras fin.

Urmeaza ansamblarea! Intr-o tava (preferabil din ceramica sau yena) se pune compozitia in straturi:

1. Primul strat de sos bechamel + un strat de foi de lasagna + strat de sos bechamel

2. Strat de sos bolognez + parmezan presarat

3. Foi de lasagna

4. Sos bechamel

5. Sos bolognez + parmezan presarat

6. Foi de lasagna

si tot asa, in cate straturi doriti sau aveti sos

Ultimul strat se termina cu foi de lasagna unse cu strat de sos bechamel peste care se pun cateva felii de unt. Feliile acestea de unt au rolul de a pastra moale acest ultim strat. 

Tava se acopera cu folie de aluminiu si se pune in cuptorul setat la 180 grade. Dupa 20 de minute, se indeparteaza folia de aluminiu si se mai lasa tava in cuptor pentru inca 10 minute.

Gata! 

♥ Camelia   

Visine conservate

Am o slabiciune pentru visinele in prajitura, asa ca profit de ele cat sunt in sezon si imi fac stoc pentru iarna. Cel mai simplu si rapid mod de a face stocuri de visine este sa le congelezi (spalate, cu samburii scosi). Desi varianta comoda, nu e preferata mea. Visinele isi schimba considerabil consistenta - se flecesc tare daca le decongelezi - iar pentru unele deserturi sunt mult prea zemoase daca le pui in aluat direct congelate (nescurse). Prefer visinele conservate in borcan si anul acesta am urmat indicatiile Silviei Jurcovan (din cartea ei de bucate).

Pasii sunt urmatorii:

• Visinele se spala si se lasa in apa (cam 1h, sa iasa cucotzii)
• Se scot samburii (am incercat sa folosesc aparat de scos samburi, a functionat, dar am preferat sa desfac fructele cu mana, deoarece au fost vizitate de viermi si am indepartat partea compromisa) 
• La 1kg de fruct se pun 100g zahar si se lasa 2-3h in frigider (am adaugat si o aspirina si jumatate,sfaramanta -asta ca sa nu fermenteze visinele nefolosite, dupa ce deschid borcanul)
• Fructele se pun in borcane (curate). Borcanele se umplu pana sus, chiar se preseaza putin si siropul lasat se toarna peste ele, fara a mai adauga apa (fructele vor lasa suficient lichid). Se infileteaza bine capacul.
• Borcanele umplute si inchise se aseaza pe o tava si se tin in cuptor 30 minute (la aprox 150-180 grade) - astfel fructele fierb, se sterilizeaza si nu vor fermenta.

  

Din 1kg de visine mi-au iesit 3 borcane mici (aprox 300ml).

Visinele conservate astfel am sa le folosesc la chec/muffins cu visine, lava cake, spuma de visine, tarte, iar siropul lasat la jeleuri (topping de cheesecake) .

O alta varianta de conservare, propusa de Silvia Jurcovan este un compot (tot pentru prajituri) in care la 1kg de visine (fara samburi) se pun 200g de zahar si 2 aspirine. Visinele, zaharul si aspirinele se pun intr-un vas, se amesteca usor si se lasa 2h (sa se faca zeama). Dupa aceste 2h, vasul se pune pe foc pentru 2-3minute, pana siropul se infierbanta. Fructele se amesteca usor (sa nu le zdrobiti). Visinele fiind oparite astfel, sunt distruse microorganismele ce produc mucegai si fermentatie. Se pun imediat fructele in borcane (curate si uscate) si se infileteaza bine. Sterilizarea (in cuptor) nu mai este necesara, aspirina avand rol de conservant.

Voi cum conservati visinele?

 ♥ Camelia

Supa de rosii - de gustat in Timisoara

Cred că am cu glanda (una de pe cerul gurii) că mă chinuie diverse pofte obsesiv: când chec, când focaccia când brioşe, când fipturi, când paste cu sosuri de brânzăăăă... Mă ţine nebunia cam 1săptămână, timp în care aş putea mânca zilnic (de 3ori pe zi) acelaşi lucru, fără să mă scârbesc. Apoi îmi trece şi sunt liniştită..până la următorul episod..

Aşa s-a întâmplat şi cu supa de roşii. Săptămâna trecută am inspectat la rubrica supe, fiecare meniu ce mi-a trecut prin mână. Visam supa de roşii.. îi simţeam gustul şi textura...mă perpeleam de poftă... şi înghiţeam în sec - roşiile bune de supă (alea super mari şi cărnoase) nu sunt coapte încă. Are sens să mă amăgesc cu verzăturile fără gust ce sunt acum ?! Mi-am cumpărat supă de ici de colo...unele prea acide/sărate/prost asezonate/chioare...altele prea la plic. Cum au fost, cum n-au fost..au trecut toate pe la glandă şi glanda a văzut că am încercat...să mă scutească, da?! Şi pe când se instala resemnarea... am intrat să luăm o gustare la Locanda Del Corso Timisoara - fără vreo aşteptare, poftă sau pretenţie (că aveam acasă, la marinat, pulpă de miel şi mă păstram pentru ea)

Răsfoiesc meniul, dau cu ochii de supa de roşii, dau cu ochii de preţ (17lei...hmmm mai mare decât costul mediu pentru o supă) dau cu ochii de G. (cel creţ cu gropiţe şi strungăreaţă ♥) -el zice că da, hai să încercăm şi aici... şi ce a urmat a fost total curcubeupecerulgurii. Textura supei - perfectă, gustul - excelent echilibrat, porţia - generoasă. A fost cea mai bună supă cremă de roşii pe care am gustat-o, iar dacă sunteţi amatori şi vă aflaţi în Timişoara, vă recomand să treceţi pe la acest restaurant (e în zonă centrală, P-ţa Unirii).

Acum aştept roşiile de grădină să încep să experimentez şi eu această minunăţie, iar până atunci..cred că am să fac naveta între Locanda del Corso şi BioFresh (unde au o supă de roşii cu teiţei de orez, de te lingi pe bot, deşi e mai lichidă şi pe altă linie de arome).

!nebunie! ;)

 ♥ Camelia

Ciabatta - intre agonie si extaz

Ciabatta... off... să vă povestesc: anul trecut, cam pe vremea asta, am fost în vacanţă la Roma. În spiritul oraşului, am făcut bruschete şi panini încercând tot felul de pâini şi tot felul de combinaţii. Experimentând aşa am ajuns şi la sandwichul cu ciabatta (uşor rumenită cu ulei de măsline şi usturoi)+ şuncă + pesto + parmezan + salată. Vă jur că a fost cel mai bun sandwich ever şi nici până în ziua de azi nu a fost detronat. A fost...cum să vă explic... a fost #curcubeupecerulgurii ! Întorşi în ţară am căutat ciabatta bună... Am găsit la Prospero (Timişoara), însă trebuie să te grăbeşti dimineaţa să pui mâna pe pâinile astea pentru că trec foarte repede..Pe lângă aspectul acesta "logisitc", o chiflă ciabatta costă 2lei...destul de scumpă în raport cu cantitatea (deşi înţeleg perfect că preţul e justificat)

Aşadar, zilele astea am început să răsfoiesc internetul în căutarea unei reţete de ciabatta pe care să o încerc. M-am oprit la postarea Andreei Tudor. Reţeta ei nu necesită mixer electric, iar miezul avea textura pe care o doream (uşor gumos şi cu găuri mari). Ceea ce a urmat a fost ceva între agonie şi extaz! Aluatul este foarte hidratat şi lipicios... iar eu nu am fost pregătită sufleteşte să am răbdare cu el. Vă prezint reţeta şi apoi tragem concluziile. 

Ingrediente necesare:

• 567g făină*
• 11g sare
• 4g drojdie instant (eu am folosit Dr.Oetker)
• 454g apă la temperatura camerei (atenţie grame, nu ml!)
• 1 lingură de ulei

 * făina trebuie să fie potrivită pentru păine, cu indice mare de proteine (peste 10g), pentru a avea puterea necesară să dospească tare şi să facă băşicuţele alea specifice unei pâini ciabatta.

Se pun într-un bol făina (567g) + drojdia (4g) + sarea (11g) + apa (454g adăugată treptat). Se amestecă.

După ce ingredientele se omogenizează, se adaugă lingura de ulei şi se mai amestecă până se încorporează.

Aluatul astfel făcut se transferă într-un bol dat în prealabil cu un strat de ulei. Bolul se acoperă cu folie alimentară sau un prosop şi se lasă 10minute la dospit. După 10 minute, trebuie făcut un stretch & fold - adică ne imaginăm că aluatul este un pătrat şi prindem de fiecare "margine", se trage uşor de ea, iar apoi se pliază spre centru. După această procedură, bolul se acoperă şi se mai lasă la dospit 10minute. Procedura de stretch & fold trebuie făcută de 3ori (cu intervalele aferente). După aceste 3 reprize, aluatul se lasă la dospit până când îşi dublează volumul.

Totul a fost bine şi frumos până aici...agonia a urmat când aluatul a dospit suficient şi a trebuit să îl răstorn pe masă şi să il porţionez. S-a lipit de mâini, de bol, de masă...l-am bruscat, l-am strâns, l-am apăsat...şi astfel am avariat reţeaua de gluten, am scos prea tare gazul format în timpul dospirii, iar urmarea s-a văzut în miezul fără găurile acelea mari. Nu am ştiut cât de înfăinată să fie masa, nu mi-am umezit mâinile şi nu am folosit raşchetă pentru a scoate aluatul din bol şi pentru a dezlipi de pe masă. Cu mintea de pe urmă, am căutat pe youtube cum se mânuieşte aluatul în această etapă  şi vă arăt şi vouă:

(ciabatta din video are o altă reţetă, dar vă rog să vă concentraţi pe tehnica de stretch & fold şi felul în care porţionează şi mânuieşte aluatul!. Nu îl frământă şi nu îl pliază mai mult decât e nevoie. Urmăriţi de la minutul 5:27 )

După ce porţionaţi ciabattele (şi sper să vă fie mai uşor decât mi-a fost mie în această primă încercare), urmează ultima etapă de dospire ce durează între 45-60minute. Dacă este mai rece în încăpere se lasă 60min, dacă este cald (de ex. vara) se lasă 45minute. 

În această etapă, eu am pus aluatul pe hârtie de copt. În video este folosită o pânză de in, înfăinată bine. După ce a trecut timpul de dospire finală, am aşezat ciabattele în tavă(în care aveam deja pregătită hârtie de copt).

Cuptorul l-am preîncălzit la 288 C, grilajul l-am aşezat la mijlocul cuptorului, iar sub grilaj am pus o tavă cu apă pentru a crea umiditate. (ar fi fost ideală o piatră de copt, dar cum nu am..am copt fără). Am aşezat tava în cuptor şi am stropit cu apă cuptorul pentru a crea abur. M-am mişcat repede în etapa aceasta, pentru că dacă stai mult cu uşa deschisă, temperatura cuptorului scade mult. Umiditatea şi aburul influenţează coaja pâinilor. După 5minute, am scăzut temperatura la 232 C şi am lăsat pâinile să se rumenească aprox 30-40 min. Timpul de coacere variază în funcţie de mărimea ciabattelor - o bucată de aluat mai mare are nevoie de mai mult timp la cuptor, decât una micuţă. Eu m-am orientat după culoarea rumenă şi sunetul de gol când ciocăneşti (ca şi când baţi la uşă) fundul ciabattelor.

Când au fost gata, le-am scos din cuptor şi am acoperit tava cu un prosop de bucătărie. Am văzut multe tutoriale ce recomandau lăsarea la răcit pe un grilaj, însă eu mi-am dorit ca pâinile să se răcească treptat , iar coaja să rămână moale. Lăsate descoperite, ciabatta face o coajă (prea) tare. 

Toată experienţa s-a terminat cu extaz (papilar) pentru că miezul a fost bun - uşor dulceag, gumos, nu sfărâmicios, coaja subţire şi moale....iar sandwichul divin! Tehnica trebuie să mi-o îmbunătăţesc şi sunt convinsă că îmi vor ieşi perfect şi găurelele.

Se spune că un bănuţ aruncat în Fontana di Trevi, face turistul să revină. Nu ştiu dacă bănuţii nostri sunt responsabili...dar Roma ne-a încântat în atâtea feluri (mai ales papilar) încât abia aşteptăm să ne întoarcem aici !

 ♥ Camelia

Cornuri cu cascaval

Sunt moarta dupa cornuri cu cascaval (si daca mai pun si un iaurt caucazian langa, as putea manca pana pocnesc). 

Acum o vreme am gasit pe blogul Laurei Adamache o reteta de cornuri cu cascaval extrem de bune. Miezul de corn este moale si pufos si nu se "aspreste" pana a doua zi. Sunt excelente ca gustare (de drumetie, la scoala, la lucru, oriunde). Le-am facut de multe ori si am incercat umpluturi cu sunca, magiun, branza etc. Daca la umpluturile moi (magiun, branza) rularea cornurilor nu ridica probleme... la variantele de umpluturi cu sunca, mozzarella, cascaval...am crezut ca ma las de ele pentru totdeauna, deoarece cornurile mele aratau mai mult a sarmale... cam asa:

Va spun si de ce ieseau asa: ca sa nu imi curga cascavalul din ele, pliam marginile si apoi rulam cornul. Avand in el si sunca, iar textura acesteia este ferma, nu aveam cum sa curbez cornul (ca sa si arate a corn). Asa ca imi ieseau niste chesti ce aratau mai mult a sarmale dospite (..sa zicem :) ..) Cornuri foarte bune, dar urate de numa' ! Solutia am gasit-o intamplator pe facebook, iar trucul e atat de simplu ca ma tot intreb cum de nu mi-a trecut prin cap!

 Ca sa incep cu inceputul, am cerut doamnei de la raionul de mezeluri sa imi felieze mai subtire sunca (cam la 1mm grosime). La dimensiunea aceasta felia de sunca se poate rula foarte usor. Aluatul l-am intins sub forma de dreptunghi, am pus felia de sunca la un capat, am ras cascaval, am taiat niste franjuri in aluat, iar apoi am pliat sunca si am rulat cornul de la sunca spre franjuri. Cascavalul il puteti pune si sub forma de cubulete mai mici, eu insa il prefer ras. (p.s. peste sunca asta, un pic de pesto e ..cum sa va spun eu.. curcubeupecerulgurii!) In varianta de cornuri cu magiun, am pliat un pic marginile aluatului (vezi imaginea nr.3) ca sa nu curga nimic din umplutura.

Cam asta ar fi despre tehnica de rulare a cornurilor. Diferenta la capitolul aspect este semnificativa, iar eu sunt incantata!

Pentru a face cornuri cu sunca si cascaval, aveti nevoie de:

Ingrediente (pentru aprox. 10 -14 cornuri):

• 500g faina (am folosit tip 000)
• 100ml apa
• 150ml lapte
• 50g ulei
• 1galbenus
• 25g lapte praf
• 7g drojdie uscata (eu am folosit dr. Oetker)
• 1lingurita zahar
• 1lingurita sare
• 3linguri lapte + 1lingura ulei (pentru uns cornurile)
• 100g cascaval
• sunca (aprox 15felii) 

 Ustensile:

• bol
• tava  
• sucitoare
• cantar de bucatarie
• razatoare, cutit, pensula
• hartie de copt 

In bolul de plastic se cerne faina, se adauga laptele praf si drojdia (cea de la dr.Oetker nu trebuie dizolvata in prealabil). Laptele, apa si zaharul se incalzesc putin, apoi se adauga peste faina. Se framanta un pic, apoi se adauga uleiul, sarea si galbenusul de ou.

Aluatul se framanta bine (cam 10-15min) , pana nu se mai lipeste de maini si castron + inca un pic. Se lasa la dospit pana isi dubleaza volumul (in sezon rece -cam 1ora). Vasul in care se lasa la dospit trebuie sa fie incapator, aluatul creste mult! Mie imi place sa pun o folie alimentara peste bol - astfel aluatul ramane hidratat, nu se usuca la suprafata - iar apoi acopar totul cu un prosop de bucatarie. Cand aluatul a dospit suficient, se imparte in aprox 10 -14 bilute (am impartit aluatul in jumate, apoi fiecare jumatate in alte jumatati si tot asa, pana am avut 14bile).  Masa de lucru se pudreaza putin cu faina si se lucreaza cornurile  asa cum v-am explicat la inceputul articolului. Dreptunghiurile de aluat se intind in foi groase de aprox 0,5cm.

Dupa ce cornurile sunt rulate, se aseaza in tava si se mai lasa la dospit aprox 1ora. Ca sa nu se usuce, am pus folie alimentara peste tava si abia apoi am acoperit tava cu un prosop de bucatarie. Dupa aceasta ultima etapa de dospire, am uns cornurile cu amestecul de lapte si ulei, iar apoi am presarat cascaval ras. Crusta crocanta pe care o face cascavalul dupa ce se coace e absolut divina!

Cornurile se coc in cuptor (incalzit in prealabil la 200 C) pentru aprox 15 minute (sau pana se rumenesc). Cand sunt gata si am scos tava din cuptor, imi place sa o acopar cu prosopul de bucatarie, astfel cornurile raman moi.

 ♥ Camelia

Branzoaice in forma de floare

De 2 saptamani port dupa mine o pofta de branzoaice, asa ca am cazut prada ispitei si am facut! Reteta am gasit-o pe dulciurifeldefel , dar am adaptat-o un pic:

• am folosit margarina in loc de unt (face aluatul mai usor/pufos)
• am redus zaharul din umplutura de branza, aproape la jumatate. Tine de gust, voi sa le faceti cum va place ;)
• am ras coaja de lamaie in branza (si a fost un detaliu de aroma foarte placut)

Ce mi-a placut foarte mult, este impachetarea asta in forma de floare, ce face branzoaicele foarte aspectuoase. Efortul depus in realizare este minim, asa ca merita "buchetul". In imaginea de mai sus, gasiti cum se procedeaza.

Ingrediente:

- aluat

• 2 oua
• 7g drojdie uscata (eu am folosit Dr.Oetker)
• 80 g zahar
• 200 ml lapte
• 60 g unt (prefer textura data de margarina - unirea, rama)
• ~550 g faina
• 1/2 lingurita sare
• esenta de vanilie

- umplutura

• 350 g branza de vaci
• intre 70-100 g zahar (in functie si de branza)
• 2 oua
• coaja de lamaie
• esenta de rom
• (optional se pot pune si stafide)

Incepem cu aluatul. Folosind drojdie uscata Dr.Oetker, nu e nevoie sa faceti maia. Drojdia se poate pune direct in faina. Ouale (2buc) se bat cu zaharul (80g) apoi cu untul topit si racit. Se adauga esenta de vanilie si laptele, iar apoi se incorporeaza treptat faina (in care ati pus deja drojdie!) Se framanta bine-bine pana se obtine un aluat omogen si elastic. (in functie de faina folosita e posibil sa aveti nevoie de mai mult sau mai putin lapte - vedeti la fata locului). Eu am framantat manual vreo 15minute, apoi am acoperit bolul cu aluat cu folie alimentara (ca sa nu se usuce aluatul) si un prosop de bumbac si l-am lasat la dospit pana si-a dublat volumul. Acum a durat aprox 1h, dar vara, fiind mai cald, aluatul dospeste mult mai repede.

Cuptoru se incalzeste la 180 C (foc mediu).

Cand aluatul a dospit suficient, se pregateste umplutura: se bat ouale cu telul, se adauga zaharul si se mai bat un pic. Se adauga un pic de esenta de rom si coaja rasa de la o lamaie de dimensiune medie. Uneori pun si stafide. Tot maglavaisul asta se adauga peste branza dulce si se omogenizeaza. Va recomand sa gustati branza inainte sa o cumparati. Sunt multe tipuri de branza de vaci care au un gust usor acrisor, iar astea nu sunt tocmai potrivite. Optat pentru branza dulceaga si mai uscacioasa. Daca branza este mai moale, adaugati doar 1ou in compozitie. Evitati astfel sa va curga umplutura din branzoaice.

Rupeti bucati de aluat, cam de dimensiunea unei mingi de tenis (aprox 70g). Intindeti aluatul cu sucitoarea, puneti umplutura de branza (eu sunt mereu generoasa aici), impaturiti branzoaicele (vedeti imaginea de mai sus).

In tava de copt, puneti hartie de copt si asezati branzoaicele. Lasati distanta intre ele, aprox 2-3cm, doarece cresc foarte mult in cuptor.

Dupa ce branzoaicele sunt impaturite, se ung cu ajutorul unei pensule cu 1galbenus de ou amestecat cu 2linguri de lapte. Se mai lasa vreo 10minute la dospit pe masa, dupa care se pune tava in cuptor si se coc pana se rumenesc. Pe cand simtiti miros bun de aluat copt, stiti ca sunt aproape gata.

Dupa ce scoateti branzoaicele din cuptor, va recomand sa le acoperiti cu un prosop. Astfel raman moi, nu se usuca.

Unii pudreaza branzoaicele cu zahar pudra, dupa ce acestea se racesc. La noi nu mai apuca faza asta ;)

♥ Camelia  

Supa crema de pastarnac si ghimbir

Am să vă provoc la un mic exerciţiu de imaginaţie: presupunem că poza publicată în acest articol este neumbrită, focalizată şi încadrată perfect - la fel ca în reviste - şi simţiţi parcă, doar din imagine, toate aromele minunate, care străbat rezoluţia monitorului şi vă gâdilă papilele. 

Fotografia (de produs) nu se numără printre punctele mele forte (încă), dar vreau să priviţi reţeta aceasta de supă cremă de păstârnac şi ghimbir, dincolo de poză, iar dacă vă plac aromele rădăcinoaselor, să o încercaţi! Eu una sunt amatoare de supe şi ciorbe, iar pătrunjelul, ţelina, hreanul le ador - îmi place mirosul lor, gustul, textura - tot. 

Supa aceasta am găsit-o într-o carte semnată Jamie Oliver şi cum e toamnă, vreme ploioasă, sezon de gripă m-am gândit să o încerc. Dacă nu era gustoasă (se mai întâmplă...), mare lucru nu aveam de pierdut - legumele necesare sunt ieftine, timpul de preparare e scurt. Surpriza a fost una foarte plăcută, prânzul cu această supă (+peşte în crustă de sare şi legume la cuptor) fiind printre cele mai bune mâncate în ultimul timp.

Ingrediente (pentru 4-6porţii)

• 1 morcov
• 1 ţelină
• 1 ceapă medie
• 400 g păstârnac
• ghimbir proaspăt (aprox 2,5cm dintr-o rădăcină groasă cât degetul mare)
• 2 căţei de usturoi
• ulei de măsline
• cub de supă de pui sau de legume
• sare, piper
•  topping: crutoane (sau) seminţe prăjite (sau) şuncă afumată (sau) brânză etc.

Se curăţă toate ingredientele şi se taie mare (cuburi). Puneţi o oală la foc potrivit, adăugaţi legumele tăiate şi turnaţi peste ele ulei de măsline - cam 2linguri. Se face călesc (soffritto) aprox 10 minute. Cubul de supă se dizolvă în apă fierbinte (cam 800 - 900ml) şi apoi turnaţi totul peste legume. Se amestecă bine şi se dă în clocot. Se reduce flacăra şi se fierbe înăbuşit încă vreo 10 minute. Se adaugă sare şi piper, iar apoi se pisează legumele cu un blender. Dacă supa e prea groasă (aduce a piure), ea se poate subţia cu un pic de apă caldă. Chiar înainte de servire, se pune toppingul pe care îl preferaţi - crutoane, seminţe prăjite, etc.

Sunt încântată de această supă! Pe lângă aromele pe care eu le ador (şi îmi fac curcubeupecerulgurii), are legume pline de vitamine (căutaţi proprietăţile ghimbirului şi ale păstârnacului!), caloriile sunt puţine şi este ideală pentru vegetarieni sau în perioada postului.

Vă atenţionez asupra ghimbirului - deşi cantitatea folosită e posibil să vi se pară mică, aroma lui este pregnantă! Intervine aici preferinţa fiecăruia - eu prefer ca gustul de ghimbir să fie subtil, să fie detaliul ce face diferenţa, dar să lase aroma de păstârnac în lumina reflectoarelor. Am încercat şi varianta cu un pic mai mult şi, deşi bună, supa a fost uşor iute/pişcăcioasă. Repet: eu prefer ghimbirul mai discret aici, dar, pe de altă parte, în sezon de gripă, prezenţa mai generoasă, nu este o idee rea.

♥ Camelia

Gem de Prune

Să se consemneze că 2014 este anul în care am făcut singură-singurică primul  gem de prune! (wrrrrruuuu...sunt înfoiată ca un păun pe tema asta - mai ales că a şi ieşit super bun!) Sigur, nu sunt străină de pregătirea conservelor pentru iarnă - în familia mea s-au tot pus gemuri şi murături, dar până anul acesta am fost doar martor (mai mult sau mai puţin implicat). 

Întâmplarea a făcut că m-am tot lăudat cu execuţia mea de maestru la capitolul găluşte cu prune şi m-am trezit cu o cutie de vreo 5kg de prune... ce să fac, ce să fac ?! Să fac găluşte cu prune din toate?...hrăneam 2 bulevarde... să le las să se strice?... îmi părea rău, pentru că erau foarte gustoase... m-am sucit şi răs-sucit...am făcut (iar!) gomboţi şi mi-am îndopat prietenii... şi... într-un final mi-am luat inima în dinţi şi am decretat:  biiine.. fie... gem. (cât de complicat poate să fie?! când am făcut dulceaţă de caise a fost chiar fain..)

Aşadar: 

• 4 kg de prune
• 600 gr zahăr
• 5-6 borcane cu capac
• oală mare cu fundul gros

1. Am spălat prunele şi am scos sâmburii din ele, apoi le-am cântărit. La 4kg de prune, fiind bine coapte şi dulci, am folosit 600gr zahăr (150gr zahăr pentru fiecare kg de fruct). Am presărat zahărul peste prune şi am lăsat aşa vreo 3ore (poate chiar mai mult) .

Eu nu mă omor cu zahărul şi prefer să simt gustul de prună - nu zahăr cu aromă de fruct. Ştiu, ştiu că teoria e că zahărul ajută la păstrarea dulceţurilor timp îndelungat... însă nu mă aştept ca cele 5 borcane să reziste 3ani... (sincer, mă îndoiesc că apucă revelionul!)

2. Apoi am pus oala cu fructele (şi siropul lăsat de ele) pe foc. Flacăra am lăsat-o mică şi am amestecat periodic, uşor (ca să zdrobesc cât mai puţin pulpa prunelor). La început, totul arată mai mult a compot, dar pe măsură ce se evaporă lichidul, compoziţia se leagă şi se transformă în bunătate de gem. Am fiert 2-3ore prunele, până au ajuns la o consistenţă legată, dar care încă avea pulpă de prună întreagă. 

3. Cât timp gemul era la fiert, am spălat borcanele şi capacele, le-am şters şi le-am sterilizat (adică am pus borcanele pe o tavă şi le-am băgat vreo 15 minute în cuptorul încălzit la 180 grade Celsius)

4. Când gemul a fost fiert şi borcanele sterilizate, cu un polonic curat, am turnat gemul în borcane, le-am închis bine capacul şi le-am întors cu fundul în sus (se creează vid). După vreo 15minute am pus borcanele cu capacul în sus şi le-am lăsat să se răcească. Nu le-am înfofolit în pătură ca să se răcească încet - mi-a părut un pas de care mă pot lipsi.. 

Pasul următor a fost degustarea - să aflu şi părerea altora. Votul unanim: excelent! nu e dulce (ca la magazin) şi se simte gustul de prună - exact ceea ce mi-am dorit. [În plus, nu are nici conservant (ce sens mai avea să-l pun, dacă dulceaţa va fi consumată în următoarele 2-3luni ?!)]

______________________________________

Entuziasmată de reuşită, am vrut să experimentez şi alte metode de a conserva prunele -  cu zahărul pus abia spre finalul fierberii, cu adaos de scorţişoară, măr, vanilie sau lămâie, mai groasă, mai subţire... sau cum s'o mai pune. Am început să caut informaţii despre dulceaţă - gem - marmeladă - peltea şi diferenţa dintre ele, am cules vreo 3 găleţi de prune (aproape 20kg) şi m-am pus pe treabă. Îmi plac toate variantele, dar preferata mea rămâne gemul de prune simplu, după reţeta prezentată mai sus. Precizez că în variantele care au urmat, am pus aspirină pe post de conservant (1aspirină/1kg de fruct), zdrobită şi adăugată spre finalul fierberii. 

P.S. mi-am făcut şi 2 borcane de marmeladă - groasă, consistentă.. numai bună de pus în cornuleţe fragede... doar că trebuia să le ascund pe undeva, eventual închise cu cheie! Ispita a fost prea mare pentru unii...şi am găsit borcanul aproape gol + o lingură linsă lângă :)) Am să o iau ca pe un compliment şi poate mă încumet să mai fac câteva, până mai sunt prune.

Voi ce combinaţii interesante faceţi la gemul de prune?

♥ Camelia