Se afișează postările cu eticheta decor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta decor. Afișați toate postările

31 martie 2025

Atelier de Croșetat Coșulețe

Vă invit la Atelier de Croșetat Coșulețe. Atelierul este potrivit celor ce își doresc să învețe să croșeteze, să își îmbunătățească tehnica de lucru sau pur și simplu celor care știu deja să croșeteze și își doresc să petreacă o dimineață relaxantă alături de grup.

 


 

  • Data:  5 sau 12aprilie 2025 (specificați opțiunea dvs. cand plasați comanda)
  • Interval orar: 10:30 – 13:00
  • Locația: Cafenea Zai Apres-Cafe Timisoara – str.Mercy nr.5
  • Grup: aprox. 10 pers/întâlnire
  • Dificultate: nivel începător (+9ani)
  • Fire potrivite (disponibile pe yarnie.ro): Yarn Art Maccheroni (croșetă 8-10 mm), YarnArt Macrame (croșetă 4mm), YarnArt Macrame Cotton (croșetă 4,5-5mm)
Taxa pentru acest atelier (50lei/pers.) include instrucțiunile tipărite și instructor pentru ghidaj în cele 2,5h de atelier. Nu este inclusă ața și acul de croșetat necesare pentru realizarea proiectului! Acestea se pot cumpăra de aici:
Gama Yarn Art Maccheroni fir tip tricou, gros
YarnArt Macrame – fir tip șnur pretricotat, finisaj lucios
YarnArt Macrame Cotton – fir tip șnur pretricotat, finisaj mat

02 martie 2017

Iepuras Crosetat



Iepurică a racit
Umblă tot înfofolit
și e tare necăjit..



Am crosetat cateva jucarii si au iesit atat de moi si dragalase incat nu ma pot opri! Vestea (si mai) buna este ca aceste animalute se pot spala in masina de spalat rufe, fara sa isi strice forma. 

Seara sunt tare somnoroase si abia asteapta ora de culcare a copilasilor, ca sa adoarma nas-in-nas cu ei.

Daca va doriti o astfel de jucarie, sa imi scrieti aici

 ♥ Camelia    


08 ianuarie 2016

Broscuta Gugulici

Majoritatea pozelor mele din copilarie ma ilustreaza cu muci si lacrimi de crocodil. In anii '80 nu era comun sa ai aparat de fotografiat, de aceea cand familia dorea poze chema un nene fotograf de care imi era o frica teribila. Era ursuz si facea ceva cu cutiuta lui neagra ce eu nu intelegeam exact. Si uite asa ma podidea plansul in primele cinci minute de sesiune foto (oricat ma ruga mama sa nu plang si ma asigura ca nu se intampla nimic rau).


In aceasta ordine de idei, cand am descoperit accesoriile prietenoase pentru obiectivul aparatului de fotografiat mi s-a parut o idee geniala si a trebuit sa fac si eu una. Asa a aparut Broscuta Gugulici - un accesoriu crosetat, ce face aparatul sa para o jucarie. Atrage atentia copiilor si, sper eu, sa le fure si cateva zambete dulci. 

♥ Camelia  

06 aprilie 2015

Tutorial cuib de iepuras

Sâmbăta aceasta am pregătit o surpriză iepuraşului în cadrul Atelierului lui Iepurilă - am vopsit ouă in degradee şi am decorat cuibul iepuraşului prin tehnica şerveţelului.Grupul a fost harnic şi hotărât să facă treabă bună, iar rezultatele pe măsură! Poze de la atelier puteţi vedea aici - click.
 
 
Pentru că este o activitate uşoară şi plăcută, vreau să vă povestesc un pic despre cum puteţi pregăti cuibul de iepuraş, mai ales că săptămâna aceasta se fac pregătirile pentru sărbătorile pascale şi este o ocazie bună să implicaţi copiii. 


Materiale necesare pentru cuib:
  • Ghiveci (din plastic) pentru flori
  • Şerveţele cu modele drăguţe (cu iepuraşi, pui, mieluţi etc)
  • Grund
  • Adeziv pentru tehnica şerveţelului
  • Pensulă lată
  • Iarbă artificială (din sisal sau hârtie creponată verde)
Despre tehnica şerveţelului noi am mai vorbit - aici (click).
 
Click pe imagine pentru a vedea mai mare
1. Ghiveciul se dă cu 2 straturi de grund alb. Acest grund are rolul de a închide porii suprafeţei ce urmează a fi decorată, astfel că adezivul pentru tehnica şerveţelului va face priză corect. De asemenea, grundul fiind de culoare albă, imaginile de pe şerveţel se vor vedea foarte bine.

2. Alegeţi de pe şerveţele imaginile pe care doriţi să le folosiţi. Vă recomand să nu decupaţi cu foarfeca aceste imagini, ci să le "deşiraţi" prin rupere. Prin deşirare, şerveţelul va avea marginea lină şi se aplică frumos pe ghiveci.
 
3. Îndepărtaţi cele 2straturi albe ale şerveţelului şi păstraţi stratul cu imagine.
 
4. Verificaţi şerveţelul, dacă este imaginea deşirată corect sau dacă mai trebuie decupată.
 
5. Verificaţi dacă imaginea de pe şerveţel vă încape bine pe marginea ghiveciului şi hotărâţi unde urmează să aplicaţi şerveţelul.
 
6. După ce aţi poziţionat şerveţelul, aplicaţi cu pensula lată adeziv pentru tehnica şerveţelului. Aplicarea se face de la mijlocul şerveţelului spre margini.
 
7. Verificaţi dacă a rămas surplus de adeziv pe imagine şi dacă marginile şerveţelului sunt lipite bine.
 
8. După ce adezivul s-a uscat, puteţi umple spaţiile rămase albe, cu vopsea acrilică. Pentru a sta puteţi folosi o pensulă sau un bureţel cu care tamponaţi vopsea colorată.
 
9. Aşezaţi în cuibul astfel făcut, iarbă artificială, ouă şi/sau cadouri.
 
 
Materiale necesare pentru ouă:
  • ouă (fierte)
  •  frunze de pătrunjel, trifoi, etc.
  •  ciorap lycra
  •  vopsea pentru ouă
  • oţet
  • aţă, foarfecă, boluri, lingură, şerveţele, mănuşi (latex)
1. Pregăţi toate materialele de care aveţi nevoie. Fierbeţi ouăle bine. Folosiţi pentru colorare, doar ouă cu coaja necrăpată.

2. Umeziţi cu apă oul (faceţi asta pentru ca frunza de pătrunjel să se lipească/fixeze mai uşor)

3. Aplicaţi frunze de pătrunjel (sau orice alte frunze aveţi)

4. Peste ou şi frunză trageţi ciorapul lycra cât de strâns puteţi.Ciorapul va fixa astfel frunza pe ou, dar va permite colorarea oului.

5. Legaţi ciorapul cu aţă şi lăsaţi capeţii şnurului mai lungi - vă ajută să aşezaţi şi să scoateţi ouăle din vopsea.

6. Pregătiţi vopseaua pentru ouă, urmând indicaţiile de pe ambalaj. (Pentru a nu vă păta mâinile, puteţi folosi mănuşi de latex). Aşezaţi ouăle în vopsea şi aşteptaţi câteva minute pentru a prinde culoarea dorită. Odată colorate, puteţi scoate ouăle din vopsea şi le aşezaţi pe un prosop de hărtie - el va absorbi surprusul de vopsea din ciorap. Tăiaţi cu forafeca ciorapul şi îndepărtaţi frunza de pătrunjel.
Pentru a realiza ouă în degradee, puteţi vopsi prima dată ouăle în galben. Se face astfel o bază galbenă

7. Scoateţi ouăle din vopseaua galbenă şi băgaţi doar vârful (sau o parte din ou) într-o altă culoare - de exemplu roşu. Apoi băgaţi oul cu cealaltă parte în albatru. Obţineţi astfel degradeuri frumoase. Este foarte simplu! 

8-9. Lăsaţi ouăle să se răcească pe prosoape de hârtie.

Sper să vă inspire şi să vă bucuraţi de sărbători alături de cei dragi vouă  :)
Hugsy-Bugsy
 ♥ Camelia

23 august 2014

Ratuste - magneti marturie

Am primit o solicitare inedită: magneţi în formă de raţe, pentru mărturii de nuntă. 


Am modelat tot felul de figurine până acum: albinuţe, stupi, buburuze, purceluşipui, bufniţe, hipopotami, zâmbărei, flori de mac, minions, prăjituri şi multe altele...dar niciodată răţuşte. 

Ei bine...uite că undeva în Iaşi un domn şi o doamnă urmează să formeze familia Raţă şi s-au gândit să ofere invitaţilor o amintire tematică. Dragoste, umor, bucurie - combinaţia perfectă!


Am lucrat intens - am avut o zi la dispoziţie pentru aproape 100 de mărturii - şi sunt foarte fericită că am putut în felul acesta să fac parte din evenimentul unor oameni deosebiţi. (Am simţit-o pe mireasă foarte echilibrată şi bucuroasă - şi vă zic din experienţă ca multe mirese, cu o zi înainte de nuntă, sunt extrem de stresate şi intră în fibrilaţii pentru orice. Ruxi, te felicit!) 

Dragii mei, să vă iubiţi veşnic!
Camelia

09 august 2014

Magneti Buburuza

Cum faci sa se potriveasca tematica buburuza pentru botezul unui baietel? Este chiar mai simplu decat crezi! (cel putin la capitolul marturii de botez). Solutia a venit prin gandaceii de frigider (magneti) cu alura de Frank Sinatra :))


BUBUruzii urmeaza sa fie aranjati pentru petrecere - cartonas personalizat + fonta - dar sunt asa haiosi ca am vrut sa ii scot in lume si sa ii prezint publicului, imediat ce au iesit de la cuptor.

Figurinele sunt modelate manual din pasta polimerica si au diametrul de 2cm. Daca sunteti curiosi de astfel de magneti, imi puteti scrie un e-mail sau lasati un mesaj pe facebook.

Camelia

18 iulie 2014

Marturii bebelusi

Am primit o solicitare fulger pentru marturii de botez, modelate din fimo (pasta polimerica), in forma de bebe.

Mamica stia exact ce doreste, astfel incat tot ce a trebuit sa fac eu a fost sa-i modelez.

Mi-a fost masa pliiiina de bebelusie roz, parca erau bombonele de zmeura cu zambet.

I-am migalit cu drag si le doresc parintilor petrecere frumoasa, iar micutei Carina ii urez sa creasca mare si sanatoasa si sa-si implineasca fericita destinul.

Camelia

22 mai 2014

Fashion Fridays Designers’Fair – targul de moda si cultura romaneasca

Dragi şi Drage, 

Sâmbătă (31mai) şi duminică (1iunie) 2014, vă aştept la târgul de modă şi cultură românească Fashion Fridays Designers Fair.

Lucrez de zor la accesoriile de vară pe care le voi expune la târg şi urmează să public şi un album dedicat, pe pagina mea de Facebook (click). Dacă sunteţi curioşi ce bunătăţi pregătesc, urmăriţi pagina ;)

Pentru că prima zi din vară o petrecem împreună, ce poate fi mai plăcut decât un city break chiar în inima oraşului ?!

Bastionul Theresia prinde viaţă şi culoare, devine destinaţia preferată de weekend. Noi colecşii vestimentare şi de accesorii abia aşteaptă să fie probate. Printre cei 40 de designeri participanţi, ediţia a treia aduce nume noi şi colecţii de linii masculine.

Pentru că e un weekend de vacanţă, Zai Après Café vă aşteaptă cu limonadă rece, cocktailuri şi bunătăţuri pe alese.

Nu lipsesc şedinţele foto şi de make up, fotografi talentaşi, modele pe măsură, bloggeri specializaşi şi cei mai buni stilişti care vă vor da sfaturi utile pentru sezonul călduros.

“Pozează şi donează” este o nouă campanie umanitară Fashion Fridays, realizată împreună cu fundaţia People for People, pentru susţinerea copiilor de la Centrul de primire în regim de urgenţă Timişoara. Cei prezenţi la eveniment pot dona în schimbul unei poze, dar au şi şansa de a pleca acasă cu un cadou surpriză - o ţinută de designer.

ORAR:
31 MAI – 1 IUNIE
10:00 – 20:00
Bastion Timişoara (str Hector, vis a vis de Facultatea de Stomatologie)
Intrarea este liberă.

Vă aştept!
Camelia

07 aprilie 2014

Atelierul lui Iepurila 2014

Primăvara este anotimpul meu preferat! Îmi aduce un milion de motive de bucurie simplă, printre care şi (deja) tradiţionalul Atelier al lui Iepurilă - zi de creaţie şi distracţie pentru părinţi şi copii. 

De câţiva ani (2013 şi 2012) ne strângem cu mic cu mare, vopsim ouă şi meşterim tot felul de lucruri în ton cu sărbătorile. Mereu se lasă cu zâmbete, pusici lipicioşi şi promisiuni că vom fi cuminţi şi buni în aşteptarea iepuraşului. 

Anul acesta nu face excepţie, fapt pentru care sâmbătă, 12 aprilie 2014, ora 11.00, ne dăm întâlnire la cafeneaua Zai Apres Cafe Timişoara. Fiecare participant va decora prin tehnica şerveţelului, câte un cuib de iepuraş care, mai apoi, va fi umplut de ouă proaspăt vopsite după inspiraţia fiecăruia. Ouă vopsite în degrade, cu frunză de pătrunjel, sau personalizate cu ochi, năsucuri şi mustăţi vor face deliciul tuturor - e deja testat! ;)
Informaţii suplimentare:
Tema: Atelierul lui Iepurila 2014- vopsim ouă (6buc/copil) şi decorăm cuibul de iepuraş
Recomandare vârstă: copii + 3ani şi adulţi
Data: 12 aprilie 2013, între orele 11.00 - 13.00
Locaţia: Cafenea Zai Apres Cafe Timişoara - str. Mercy nr. 5 (P-ţa Unirii, lângă Cărtureşti)
Cost: 30lei/adult. - se achită la sosire şi acoperă toate materialele necesare. Copii au participarea gratuită dacă sunt însoţiţi de un adult plătitor. Fiecare participant va avea de vopsit un cofrag cu 6ouă pe care apoi le pune în coşuletul-cuib. Tot ce lucraţi, duceţi acasă!
Inscrieri:printr-un mesaj privat pe fb/minisancamelia sau la tel. 0723 049 584
Vă aştept cu mare drag şi nerăbdare!  
Camelia

27 noiembrie 2013

Surpiza din mănuşă

Aşa-i că ar fi drăguţ într-o dimineaţă să tragi ciocii prin casă şi printre gene să zăreşti în brad ceva ce-ti face cu ochiul? Ceva ce până cu o seară înainte nu era!.... 


Te duci fuguţa spre crenguţă...şi...şi...şi.... găseşti acolo o mănuşă cu ceva minunat ascuns în ea ♥ Poate e o bijuterie....sau poate ceva dulce...sa poate o scrisoare...sau poate un bileţel pe care scrie "vrei să fii soţia mea?" şi un inel prins de el... Pfff...câte bucurii încap într-o mănuşa! 

După atelierul de broşe din fetru am tot decupat şi cusut bucăţi rămase şi cu ocazia asta am realizat o mulţime de chestiuţe ce îmi plac de mor


Încercaţi şi voi! E relaxant şi uşor  
Camelia
 

19 noiembrie 2013

Atelier de Broşe din Fetru

Sâmbătă, 23nov.2013, ora 11:00 facem şezătoare la cafeneaua Zai Après-Café Timisoara (pe Mercy, lângă Cărtureşti) şi meşterim fel de fel de broşe din fetru, aţă şi mărgele. 


Serioase, haioase, de toamna sau de iarnă, sau oricum ne imaginăm că le vrem, fiecare va avea mână liberă sa creeze după pofta inimii. Sunt colorate si înveselesc orice palton, fular, caciulă sau bluză ;)

Informaţii suplimentare:
Data: 23nov.2013, ora 11:00
Locaţia: Cafeneaua zai après café Timişoara, str. Mercy 5 (P-ţa Unirii, lângă Cărtureşti)
Cost: 30lei/pers - acopera toate materialele necesare. Se achită la sosire.
Înscrieri: party@a-tent.ro

Dacă doriţi să veniţi cu copii, vă rog tineţi cont că lucrăm cu ace de cusut. De aceea, recomand să fie mai mari de 9ani, pentru a nu se răni cu acul.

Vă aştept cu drag

Camelia Minisan

Update poze cu broşele realizate la atelier

Click pe imagine pt a vizualiza mai mare
 

06 noiembrie 2013

Mai cu Moţ

Vă invit din nou să fim mai cu moţ! Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, ora 11:00, realizăm, după pofta inimii, accesorii şi decoraţiuni din moţuri/pompoane.

Fiecare participant la atelier, va realiza moţurile preferate - broşe, coliere, agrafe, semne de carte, mari sau mici, multicolore sau unicolore, simple sau compunse. Eu va arăt tehnica şi câteva trucuri, iar voi creaţi după bunul plac al inimii. E uşor, e distractiv, e pentru toată lumea! Pe cei mari îi provoc să se deconecteze de la rutina zilnică, să iasă din casă şi să cunoască oameni noi, iar pe cei mici îi provoc să se distreze alături de mama, tata, bunica sau cine îi însoţeşte ;)
Toate materialele vă sunt puse la dispoziţie! Voi aduceţi doar voie bună
 
Detalii suplimentare:
Tema: Atelier de Moţuri
Data: 9nov 2013, ora 11:00
Locaţia: Cafenea Zai Apres Cafe Timişoara, Str. Mercy 5 (P-ţa Unirii, lângă Cărtureşti) 
Cost: 30lei/pers. Gratuit pentru copiii însoţitţi de un adult plătitor. Se achită la sosire. Toate materialele sunt incluse în preţ.
Înscrieri: party@a-tent.ro sau tel. 0723 049 584
Poftiţi la moţuri colorate, pentru zile innorate!
Camelia

Update imagini - a fost o dimineata minunata :)

Click pe imagine pentru a vedea marit

Broşă - The CookieMonster

31 octombrie 2013

Atelier cu Moţ

Sâmbătă, 2noiembrie 2013, ora 11, vă invit la moţăit! Daţi-mi voie să vă explic (ca să nu vă imaginaţi că se va dormi în grup, nu,nu,nu!) : realizăm accesorii şi decoraţiuni din moţuri/pompoane.


Odată cu trecerea de la garderoba de vară la cea de toamnă, schimbăm şi accesoriile - nu doar hainele.M-am gândit că este un moment bun să facem uz de imaginaţie, lână, culoare şi simţ al umorului, pentru a crea acele mici detalii e pot transforma o ţinută banală într-una inedită.


Fiecare participant la atelier, are libertatea de a-şi realiza moţurile preferate - mari sau mici, multicolore sau unicolore, simple sau compunse. Eu va arăt tehnica şi câteva trucuri, iar voi creaţi după bunul plac al inimii. E uşor, e distractiv, e pentru toată lumea! Pe cei mari îi provoc să se deconecteze de la rutina zilnică, iar pe cei mici îi provoc să se distreze alături de mama, tata, bunica sau cine îi însoţeşte ;)

Toate materialele vă sunt puse la dispoziţie! Voi aduceţi doar voie bună

Detalii suplimentare:
Tema: Atelier de Moţuri
Data: 2nov 2013, ora 11:00
Locaţia: Cafenea Zai Apres Cafe Timişoara, Str. Mercy 5 (P-ţa Unirii, lângă Cărtureşti) 
Cost: 30lei/pers. Gratuit pentru copiii însoţitţi de un adult plătitor. Se achită la sosire. Toate materialele sunt incluse în preţ.
Înscrieri: party@a-tent.ro sau tel. 0723 049 584

Vă aştept cu drag (din ăla, mai cu moţ)!

01 octombrie 2013

Tutorial: Pictura cu frunze

Azi, trecand prin parc, am adunat cateva frunze ruginite si vreau sa va arat cum am pictat cu ele - poate va inspira ;)

click pt a vizualiza mai mare

Aveti nevoie de:
  • suport de decorat: eu am folosit un suport pentru creioane din lemn
  • vopsea acrilica: galben, verde, rosu, albastru
  • frunze de tot felul
  • pensula lata
  • servetele, farfurie de plastic, uscator (feon)

click pt a vizualiza mai mare
1. Am vopsit cutia de lemn intr-o culoare de fundal deschisa. Am folosit alb, insa la urmatoarea cutie voi opta pentru nuante de crem. Pentru a usca mai repede stratul acesta de baza, am folosit feonul.

2. Pe o farfurioara de unica folosinta am pus vopsea acrilica in mai multe culori, din cele pe care le aveam acasa. Mi-as fi dorit sa am culori irizate - bronz, auriu - cred ca reuseam sa fac niste efecte deosebite (nu-i nimic, am motiv sa reiau proiectul! )

3. Am experimentat 2metode prin care sa aplic vopseaua pe frunze: cu buretel si cu pensula. Ambele au dat rezultat, insa mie mi-a placut mai mult pensula pentru ca am control asupra cantitatii de vopsea pe care o aplic pe frunza, iar asta influenteaza amprenta pe care o lasa frunza.

4-5-6. Am vopsit frunzele pe masura ce stampilam cu ele pe cutia mea de creioane. Atentie: vopseaua se aplica pe partea cu nervurile iesite in relief ale frunzei.

7. Am aplicat frunza cu partea vopsita pe cutie si am apasat cu degetele pe suprafata acesteia. Obs: Aveti grija sa nu miscati frunza in timp ce apasati pe ea. 

8. Am repetat pasii nr. 4-5-6-7 cu diverse tipuri de frunze si am alternat culorile. Pentru a manevra mai usor cutia, mai ales dupa ce am vopsit deja o parte din ea, am uscat vopseaua aplicata, cu uscatorul.

click pentru a vizualiza mai mare
 9. Am stampilat cutia de creioane cu frunze pana cand am considerat ca am ajuns la varianta finala.

Gata! Cine'a spus ca toamna este gri?! ;)

26 septembrie 2013

Poze Atelier Decoupage pe suport de creioane

Sambata trecuta la atelier am avut un grup de lucru asa cum si-ar dori oricine: relaxat, pozitiv, atent si harnic. Printre toti oamenii mari, o gasca de pitici a fost curioasa de tehnica asta plina de tot felul de lipiciuri si servetele. Tare mi-as fi dorit poze cu sunet ca sa puteti vedea si voi cat s-au mai distrat si chicotit si strofocat sa faca cele mai frumoase suporturi de creioane

Despre decoratiunile realizate prin tehnica decoupage, folosind servetel, am mai povestit cu ocazia unui alt atelier. Daca sunteti curiosi sa aflati cateva informatii de baza -despre pensule, adezivi si metoda de lucru - va invit sa cititi articolul dedicat (click aici) .

De data aceasta pozele sunt putine si nu am apucat sa surprind fiecare lucrare in parte, dar asta e un motiv bun sa reiau atelierul pentru ca, simt eu, microbul decoupage'ului a contaminat grupul de lucru ;)

18 septembrie 2013

Etichete personalizate

Abia am asteptat botezul nepoticii mele si am fost mai mult decat bucuroasa sa-i pregatesc una-alta !


Despre borcane pentru marturii de botez / nunta, v-am povestit cu alta ocazie (vezi aici), de aceea azi va dau o idee de personalizare cu eticheta autocolanta. Eu am ales pentru grafica etichetei un carucior, insa posibilitatile sunt numeroase: picioruse, suzeta, rochita, poza cu mutrita bebelusului sau orice altceva , in ton cu ceea ce doriti sa transmiteti voi.

Daca doriti mai multe informatii despre aceste etichete, ma gasiti aici (click).

11 iulie 2013

Decor Tematic: Nautic

Documentand elementele de decor pentru tematica marea, am descoperit tematica nautica (in sens marinaresc). 
Click pt a vedea imaginea marita
 Culorile temei sunt: alb, albastru si rosu, iar elementele ce o compun sunt: ancora, busola, colacul de salvare, navodul, franghii legate cu nod marinaresc. Toate acestea, integrate intr-un intreg unitar si coerent, ofera un cadru inedit pentru petrecere.

Click pt a vedea imaginea marita
Sper sa va insipire! Imaginile sunt gasite prin cautare google  - sunt o multime de idei geniale in largul Internetului ;)

10 iulie 2013

Decor tematic: Marea

Sunt convinsa ca cei ce iubesc marea si sunt departe de ea, vor ofta acum [fericiti cei ce prefera muntele si un lac ;) ] insa, poate va inspira acest articol intr-un fel, sa o aduceti mai aproape de voi! Fie ca vorbim despre nunta, botez sau orice alta aniversare, tema poate fi creata folosind urmatoarele elemente: scoici, stele de mare, pesti, nisip, navod, slapi de plaja etc.. Am cautat [via google] cateva idei si iata ce am gasit:

Buchete realizate din scoici, cosulete pentru petale de flori, decorate cu scoici si stele de mare, cocarde si accesorii de par.


 Invitatii tematice si o scoica mare pentru inele


Torturi si briose "marine"

Decor pentru masa festiva: felinare, lumanari turnate in cochilii, evantaie, barcute etc.


Daca petrecerea este in aer liber, tineti cont de vant (briza) si insectele ce se aduna seara la sursele de lumina si folositi torte/lumanari anti-tantari si ,eventual, spray repelent.

03 mai 2013

Decor tematic: Morisca

Pregatesc o petrecere in aer liber absolut minunata, intr-o gradina superba. Conturand conceptul evenimentului, mi-a venit o idee pentru care imi vine sa ma pup in frunte (atat de mult imi place): ce-ar fi sa punem prin gradina moristi de vant in forma de buburuze si albine?! Delimiteaza zonele pe care vrem sa le creem, coloreaza spatiul, bucura copiii si dau un efect dinamic cand adie vantul. ♥ p.e.r.f.e.c.t. !


Si uite asa...am pornit de la ideea de gargarite si bondarei... si am ajuns sa o cotim spre moristi (ce sugereaza ganganiile) si totul s-a transformat din frumos si dragut in .. inedit!


Facand putina documentare online pe aceasta tema, am descoperit tot felul de idei foarte frumoase in ideea de morisca: de la marturii, briose si torturi decorate cu mini-moristi si pana la insertii in aranjamente florale, decorul de masa, agrafe si cocarde.


Sunt incantata! Cu mult entuziasm, ceva imaginatie si un buget rezonabil am pus la punct toate detaliile pentru o petrecere plina de culoare si de viata - memorabila


Sursa poze: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11

05 aprilie 2013

Cine nu are copii...sa imprumute!

:)) m-a vizitat Raluca de la digiTV intreband cum ma pregatesc de Iepuras. Fara sa stau pe ganduri i-am raspuns: fac cuib. Cum mi-am dorit ajutor...si copii n-am...am cerut imprumut! :))

Am primit cei mai faini, haiosi si harnici 2 baieti de pe strada mea [si inca 3strazi invecinate!]. Merci Adriana!

Recomand

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...